Da, nu am mai scris de mult.
Pentru că nu am avut cerneala..
Dar stăteam în fiecare seară şi vorbeam cu luna
Ne povesteam mereu privind pierduţi în zare..
Dar în seara asta m`a pus să mă întorc,
A fost peste 8 ţări, 4 mări, şi 2 bălţi
Şi mi`a adus cerneala cu care să pictez cerul.
Mi`a picurat în suflet .. am simţit.. dar nu ştiu ce.
Milioane de voci îmi inundă mintea,
Se zbat înlăuntrul meu..
Dar nu pot scăpa de ele
Nu am altceva de facut..
Am pornit amândoi prin lumea largă,
Dar nu am mers prea mult,
Nu am putut să mai privim spre pământ
Răutatea lumii striga cu putere,
Lacrimile ei formau fluvii şi nu de iubire.
În loc de culoare , lumea e plină de cratere adânci,
Formate din răutate, tristeţe, invidie..
Asta nu e lumea ce mi`o amintesc,
Atunci când a fost creată,
Zâmbea, era bucuroasă,
Se citea împlinirea ei din orice zare priveai,
Acum, timpul este aproape..El a spus asta
Lumea a uitat să mai privească spre Cer.
Aleargă speriaţi, obosiţi, rătăciţi peste tot ,
Se învârt, titirezi..
Au uitat de unde le vine fericirea.
Abia când ajung la capăt de drum,
Îşi aduc aminte de Dumnezeu,
Şi unii nici atunci
Iar pentru alţii e deja prea târziu.”
Şi spunându`mi ultimile cuvinte cu vocea tremuranda,
M`a aplecat spre locul meu de pe pământ.
A plecat, s`a ascuns în lumea ei, a chemat norii..
M`a lăsat şi ea..
Şi, te întrebi de ce nu scriu..
Acum s`a terminat frunza pe care ţi`am scris,
Şi cred că decât să fac parte din lumea asta..
Mă retrag din nou în scoarţa copacului
Ce`mi cântă`n fiecare seara..
4 comentarii:
ştiam că nu vei uita să faci asta. sper să te ţină mult timp de acum încolo cerneala.. şi .. ţi`am mai spus.. când simţi că ţi se termină spaţiul de pe frunză.. caută alta ..
Each leaf is an opportunity, another chance.
Don't worry, this season even nature is with you; you'll see leaves falling in your hands..
Never give up.
Trimiteți un comentariu