În seara asta îţi scriu după şoapta lumânării
Privesc lumina celor două lumânări
Şi încerc să găsesc în ea
Povestea noastră.
Ard aşa de liniştit
Şi-şi vorbesc în şoaptă…
Sunt atât de aproape.
Aşa suntem şi noi. Sau eram.
Priveam adânc, fără nici-o vorbă.
Glasul unui vânt atinge`n treacăt flacăra lor
Ce începu a tremura…
Se zbat fiecare,
Dar in loc să se`apropie,
Fug una de cealaltă.
Aşa eram şi noi. Sau vom fi.
Vezi tu,
Asta-i problema cu Iubirea,
Când începe,
Crezi că arde ne`ncetat.
Dar şi lumânarea începe să se topească,
Flacăra se micşorează.
Rămâne ceara… şi`o licărire.
Asta nu ştiam noi. Sau nu ştim.
Ei bine,
Dar lumânarea asta mi`a făcut mie viaţa luminată.
Pentru un minut, o luna, o viaţă.
Asta n`ai ştiut tu. Sau nu vei sti.
duminică, 19 septembrie 2010
De vorbă cu Lumânarea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
superbbb... atat pot sa zic ... si pot sa citesc inca o data si inca o data si tot nu m-as satura:) fff deosebita postarea>:D<
unele cuvinte se pierd, nu.s spuse. nu.i pacat? :)
Trimiteți un comentariu