Frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
Si nu va mai veni-napoi, in veci,
Si haina din cuier devine rece
Si manecile la camasi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Indata ce in glorie s-a frant,
Familia l-a dus la-nmormantare
Si l-a lasat acolo, in pamant.

Mi-e frig de frigul lui, acum, ca ploua
Si-n cimitir e apa cu prisos,
In timp ce viata ne e data noua,
El zace in sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarna,
Cand respirand prin viscole, postum,
Nametii vor incepe sa se-astearna
Si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul turturilor care
Vor atarna plangand de crucea sa,
Cand lacrimile noastre funerare,
In cinic scazamant, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Isi joaca rolul ultim si-i e greu,
Ca il priveste insusi Dumnezeu,
Si dintr-odata, prin schimbari
Profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu