Frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
Si nu va mai veni-napoi, in veci,
Si haina din cuier devine rece
Si manecile la camasi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Indata ce in glorie s-a frant,
Familia l-a dus la-nmormantare
Si l-a lasat acolo, in pamant.

Mi-e frig de frigul lui, acum, ca ploua
Si-n cimitir e apa cu prisos,
In timp ce viata ne e data noua,
El zace in sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarna,
Cand respirand prin viscole, postum,
Nametii vor incepe sa se-astearna
Si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul turturilor care
Vor atarna plangand de crucea sa,
Cand lacrimile noastre funerare,
In cinic scazamant, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Isi joaca rolul ultim si-i e greu,
Ca il priveste insusi Dumnezeu,
Si dintr-odata, prin schimbari
Profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu

Tarziu [ Adrian Paunescu ]

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.


Adrian Paunescu
[ In memoria unui Mare Roman, poet si Om!
Cenaclul flacara, versuri, si vorbe pentru suflet...
pacat, uneori ne dam seama de ceea ce avem prea tarziu.
Va ramane mereu in inima si mintea mea, pentru ca are cu ce! ]