joi, 21 ianuarie 2010

my sweet little nightmare

Pierdut intre doua lumi
Doar încerc sa aflu cine sunt,
Încotro merg…

`De multe ori
Eu nu vad sensul durerii sufletului meu,
De multe ori
Mă uit la tine si parca nu te recunosc.
Necazul vrea sa mă doboare,
Speranţa lupta sa trăiesc.
Uneori pierdut in vai adânci,
Alteori alunecând pe stânci`

Fulgii grei mă împiedica sa alerg

Sa te cuprind,

Se invart in jurul meu,

Vor sa ne rătăcim pe drum...


[ postare fara sfarsit...]

luni, 18 ianuarie 2010

joi, 14 ianuarie 2010

ultima scrisoare.


sfârşitul a venit fara de veste.
eşti fericita? Vad ca porţi inel.
am inteles, voi trage dunga peste
nădejdea inutila. Fa la fel.

nu, nici un cuvânt, nu-mi spune ca-i o forma.
cunosc însemnătatea ei deplin.
ştiu, voi aveţi in viata alta norma.
eu insa-n fata normei nu mă`nchin.

nu te mai cant in versuri niciodată,
mai mult in drumul tău nu am sa ies.
nu-ti fac reproşuri, nu eşti vinovata
si n-am sa spun ca nu m`ai inteles.

a fost desigur, numai o greşeala.
putea sa fie mult - nimic n`a fost.
in veşnicia mea de plictiseala
tot nu`mi închipui ca puneai vreun rost.

si totuşi, totuşi, câteva atingeri
au fost de-ajuns sa`mi deie ameţeli.
vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
lumina`n noaptea mea de îndoieli.

când degete de Midas am pus,magic,
pe frageda fiinţa`a ta de lut,
simţeam in mine murmurul pelagic,
al sfintelor creaţii de-nceput.

vedeam cum peste vremuri se înalta
statuia ta de aur greu, masiv,
cum serioase veacuri se descalţă
si`ngenunchiate rânduri, submisiv,
la soclul tău dumnezeiesc aşteaptă
sa le întinzi cu zâmbet liniştit
spre sărutare adorata dreapta
'nainte de-a se şterge`n infinit.

o,de`am fi stat alături doar o ora,
ai fi rămas in auriul vis
ca o eterna, roza, aurora
de neînţeles, de nedescris.

ireversibil s-a încheiat povestea
si nici nu ştiu de ai sa mai citeşti
din întâmplare rândurile-acestea
in care as vrea sa fii ce nu mai eşti.


n-am sa strivesc eu visul sub picioare,
n-am sa pătez cu vorbe ce mi`i drag.
as fi putut sa spun:"Eşti ca oricare",
dar nu vreau in noroaie sa mă bag.

de-ar fi mocirla-n jurul tău cat hăul,
tu vei ramane nufărul de nea
ce-l oglideste beat de pofte tăul
ce-l tine, candid, amintirea mea.

vei fi acolo pururi neîntinata,
te voi iubi mereu, fara cuvânt,
si lumea n-o sa ştie niciodată
de ce nu pot mai mult femei sa cant.

acolo, sub lumina de mister,
scăldata`n apa visurilor, lina,
vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer
o stea de seara blânda si senina.

iar când viata va fi rea cu tine,
când or sa te împroaşte cu noroi
tu fugi in lumea visului la mine,
vom fi acolo, singuri, amândoi.

cu lacrimi voi spăla eu orice pata,
cu versuri nemaiscrise te mângâi.
in dulcea lor cadenţa legănata
te vei simţi ca-n visul tău dintâi.

iar de va fi, cum simt mereu de`o vreme,
sa plec de-aicea, de la voi, curând,
când glasul tău vreodată-o sa mă cheme,
voi reveni la tine din mormânt.

Iar de va fi sa nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in ţarana rece,
Plângând in noaptea mare, tot mai mare

luni, 11 ianuarie 2010

ramai doar tu.

Când e pustiu,
Si crezi ca ceata nu dispare,
Te scufunzi in negura gândurilor
Si uiţi de roua dimineţii.

Mergi pe strada –
Numai tristeţea o ţii de mana,
Singurul prieten ce te mângâie,
Ramane lacrima amara.

Zeci de gânduri stau pe bara,
Când afara se aproprie de seara…
Tu esti singur, dorul insa te omoară…

Pleci in lumea ta departe,
Dar de gândurile tale,
Amintiri si sentimente goale,
Iţi e frica de ele ca de Moarte…

Ce mai faci acum
Când totul ti l`a luat?!
Te`a lăsat in dragoste`mprastiata
A fugit, nu te`a mai luat.

Ramai doar in noaptea larga.
Gânduri – Lacrimi in ruga tu sa le pui.
Ramai doar tu si umbra ei.
Parfumul vostru si dragostea cu aroma de tei…

joi, 7 ianuarie 2010

Cuvinte din poveste.

Iarna, început bulevard.
Cişmigiu, frig, imbrtisare.

Banca, tren, metrou
Baia Mare, Buşteni, Mangalia.

Greşeala, lacrima amara,
Iertare – sarut.

Emoţie, fiori
Atingere, iubire.

Povestea stinsa inca arde
Iubirea traieste
Dar de frica se piteste.

Sentimente ard, lacrimile tot cad –
Nimic nu iese,
Dar ea inca imi lipseste…
Viata`I scurta, dragostea la fel?
Viata mea, nu
Nu mai e la fel.


Totul este foarte simplu

Şcoala, e frumoasa.
In liceu e doar dezastru
Matematica`I urata
Si vacanta cea mai placuta
Desi alocatia`I destul de scazuta.

Viata e si ea colorata,
Daca spre Cer stii s`o traiesti.
Dar in dragoste ai grija
Daca arde tare, tot la fel de tare doare.

In afara , totu`i bine
Chiar de`I ploaie ori e soare.
La prieteni dar sa ai grija,
Ca “la bine sunt ca fratii,
La necaz fug unii de altii”

[ te`am lasat ca la tabla m`a chemat – matematica ]

duminică, 3 ianuarie 2010

anotimp!

In inima mea se bat anotimpurile.
Ploua, zdrobita de stropii nervoşi de apa,
Se zbate nereuşind sa`I ocolească.

Sentiment de singurătate colorata,
Am invatat zâmbesc cu lacrimi in ochi.

Soarele pare a răsari.
Norii grei îl baga`n sac
Si`l arunca purtat de vânt uscat.

Alt an a zburat.
Acu`I acoperit de fulgi de nea,
Ce greu îl lasă sa respire.

Flori colorate?
Departe! Mâncate, purtate, aruncate…

Un an nou`?
Colorat, plin de zâmbete?
sau… sau poate alta lupta?
Alte anotimpuri …
Ce te poarta`n voia lor.

Dar ştiu ca`I voia Ta.
Ca Tu îngădui, Tu mă ţii.
Căci tarana sunt,
Si`as fii fost purtata de vânt.

In mana Ta mă`ncred,
Revarsă bucuria ta peste viata mea,
Dragostea `n inima mea,
Si umple`mi viata de zâmbetul Tău.

la biserica

Ziua Domnului cea sfanta este azi sărbătoreasca,
De`adunare-n rugăciune si`nchinare creştineasca.
Ne`ntalnim cu Salvatorul, cu Iisus cel Preaiubit:
Căpetenia oştirii printre noi a poposit!

Dar ce trist e cate`odată sa te uiţi la adunare
Si sa vezi cat de lumeasca e`n vorbire si purtare
Îngerii`si acopăr fata langa tronul magistral,
Iar creştinii vin la slujba ca la teatrul naţional.

Altădată credincioşii când veneau la`nchinare
(Prin păduri si catacombe aveau loc de rugăciune),
Se cutremura pamantul când aceştia se rugau,
Îngerii din ceruri parca printre ei coborau

Azi? Venim dar nu se vede setea noastră după apa,
Ca si cerbul la izvoare, când grăbeşte si se`adapă.
Unii stau in adunare, dar cu gândul sunt plecaţi
Sunt aici, dar gândul lor e`n farfuria cu carnaţi.

Unii nu vin de căldura, alţii ca le e prea rece,
Unii ca`i prea multa lume, alţii ca`s numai vreo zece.
Iar surorile`n dileme, si cu ciorba data`n foc,
Tot încearcă , ce sa`marce, si atunci nu mai vin deloc.

Unii vin sa mai audă, ce e nou, ce se mai spune?
(De inflaţie adică, nicidecum de rugăciune).
Alţii vin doar sa vorbească , cu non`stopul daca pot
Ştiu ei ca acasă, gata, nici`o vorba nu mai scot.


Unii vin fiindcă le place, alţii vin ca n`au ce face,
Unii vin ca`aşa se face, alţii vin sa`i laşi in pace.
Unii vin sa trancaneasca, limba nu le`o poţi lega.
Alţii vin sa se`ntalneasca, parca vin la cafenea.

Unii, cu un spirit critic, doar zâmbesc pe sub mustaţa,
„iarăşi n`au cântat pe note fraţii ce s`au dus in fata!”
Alţii iritaţi se uita, daca`i ştie cineva
Ca precis de ei pastorul a vorbit când predica.

Unii n`au loc sa se`arate, si atunci stau mai la o parte,
Altele sa`i vadă lumea, nici nu ştiu ce sa mai poarte.
Uite, din „podoabe sfinte” si „evlavii” ce`a rămas,
Nu e mult si`o sa apară si veriga pusa`n nas.

Ca de rochii cu duiumul, şifonierele sunt pline,
Si acum la pas cu moda, cine se mai poate tine?
Domnişoarele gătite in rochiţe „ Leslie Fei”…
Dar sa nu le ceri sa`ti spuna cumva Psalmul Douas-Trei.

Palarii de „Lord and Taylor”, si din cele cotofane,
Pe deasupra cu pompoane, cu ciresi si cu banane;
In taioarele Casseni, moda „guler sifonat”,
Neam de neamul nostru, frate, nimeni nu s`a mai rugat.

Unii vin fiindca le place, altii ca n`au ce face,
Unii vin ca`asa se face, altii vin sa`i lasi in pace.
Si vazandu`ne`mpreuna, Domnul`ntreaba cam asa:
„Pentru Mine`n adunare, oare vine cineva?”