Se afișează postările cu eticheta bacovia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bacovia. Afișați toate postările

marți, 12 octombrie 2010

Piano.

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri...

duminică, 10 octombrie 2010

Poemă în oglindă.

În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată -
În veşmintele-mi funebre,
Mă întind ca şi un mort,
Peste mine punând roze, flori pălite,-ntârziate
Ca şi noi...
Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,
Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu -
Agonia violetă,
Catafalcul,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint...

vineri, 8 octombrie 2010

Regret.

De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale -
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale...

Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce...
Ca mâine poate am să mor -
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De nici un trecător...

miercuri, 6 octombrie 2010

Frig!

Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude -
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii...
Fulgi de zăpadă rătăcitori...