Piano.

Si iar toate-s triste.

Si azi ca si ieri --

Potop de dureri.

Si visul apune

În negrul destin...

Si vremuri mai bune

Nu vin, nu mai vin,

Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,

Si azi ca si ieri...

Poemă în oglindă.

În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată -
În veşmintele-mi funebre,
Mă întind ca şi un mort,
Peste mine punând roze, flori pălite,-ntârziate
Ca şi noi...
Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,
Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu -
Agonia violetă,
Catafalcul,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint...

Regret.

De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale -
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale...

Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce...
Ca mâine poate am să mor -
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De nici un trecător...

Frig!

Sunt lângă un gard rupt,

Şi vântul bate cu frunze ude -

Sunt mai urât, sunt supt,

Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale

E-o toamnă ca o poezie veche -

Vântul împinge fusta femeilor în cale,

Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,

E mai trist departe-n prăpăstii -

Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;

O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii...

Fulgi de zăpadă rătăcitori...