Prea des trecem pe lângă ei,
Mult prea distraşi de lumea noastră.
Poate copacul din faţa casei tale
Vrea să-i povesteşti în fiecare seară câte ceva...
Poate chiar să i te descarci lui.
Iarna sunt triști și se ceartă cu zăpada,
Primăvara*s așa de colorați,
Dar tot nu-i bagi în seamă...
Vara, plini de verdeață,
Încearcă să-ți schimbe diminețile
Cu nuanțele lor jucăușe.
Când vine toamna,
O infinitate de culori,zâmbete, ochi și mii de pete de pe frunzele lor ,
Vor să-ți vorbească.
Dar tu iar treci nepăsător pe lângă ele,
Înjuri, scuipi, le dau cu piciorul.
Atunci începe ploaia...
Și fiecare frunză povestește sutelor de picături câte un basm.
E mijlocul zilei și te duci grăbit spre facultate.
Mergi prin Cișmigiu,
Pe sub brațele copacilor, absorbit de alte gânduri.
Iar ei te scuipă
Sătui de oftatul și de fața ta tristă...
Te scuipă
Și alte zeci de picături se scurg pe tine fără să le dai atenție
Și e iar toamnă...
Și toamna-i frumoasă...
4 comentarii:
M-as duce prin cismigiu sa le citesc pomilor defrinziti si tristi versurile dedicate lor dar mi-e teama ca ar inflori subit de fericre si s-ar face direct primavara :) Superbe gandurile tale....multumesc!
te scuipa si copacul meu din fata bloclului, cand ajungi la mine.
bine? ;;) :D
>:D<
like it omule.
your sis´( you know who ) L.T.;))
Wow sunt versurile tale? Respect!
Eu scriu pe blogul meu ceva diferit, dar ideile noastre seamana.
Bravo Ai curaj!!!
frunzele au disparut,
a disparut si insipratia ta o data cu ele?
nu ai mai scris de 10 zile.
miss your writings
Trimiteți un comentariu