Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung...
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...
Plâng strunele toate lung şi prelung.
Fereastra e deschisă... vioarele plâng...
O, ninge... şi toate se sting...
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.
3 comentarii:
Alex, Toamna nu moare niciodata, Cel putin pentru mine. Ea este mereu in inima mea. Dar versurile sunt fumoase La fel si blogul!!!
Foarte frumoase versurile! De fiecare data cand ma uit pe blogul tau sunt placut surprinsa.. Chiar pari a fi o persoana minunata..Take Care!
fiecare poezie e pentru alta fata?cam multe dume ai in tine...pocaieste-te.cu drag fabiola
Trimiteți un comentariu