Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!
Da…
Soarele răsare, apune si aleargă spre locul de unde răsare din nou,
Vântul sufla si el spre miaza-zi, si se întoarce spre miaza-noapte; apoi iar se întoarce si repeta acelaşi curs.
Toate râurile se varsă in mare, si ea tot nu se umple.
Toate lucrurile sunt intr`o necurmata frământare, ochiul nu se mai satura privind, si urechea nu oboseşte auzind,
Ce a fost, va mai fi, si ce s`a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Mi`am pus inima sa cerceteze si sa adâncească cu înţelepciune tot ce se întâmpla sub ceruri.
Am văzut tot ce se face sub soare, si iată ca Totul este deşertăciune si goana după vânt.
Am zis inimi mele: „Haide!vreau sa te încerc cu veselie`,
Si gusta fericirea!”
Dar iată ca si aceasta este o deşertăciune.
Am zis rasului: „Eşti o nebunie!”
Si veseliei: „Ce te inseli degeaba?”
Mi`am strâns argint si aur,
Si bogaţii de imparati si regi.
Mi`am adus cantareti si cantarete, si desfrânarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
Am ajuns mare,
Mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea,
Tot ce mi`au poftit ochii, le`am dat’
Nu mi`am oprit inima de la nici o veselie,
Ci am lăsat`o sa se bucure.
Apoi m`am uitat cu băgare de seama la toate lucrurile pe care le făcusem,
Am văzut ca in toate este numai deşertăciune si goana după vânt, si ca nu este nimic trainic sub soare`
Toate isi au vremea lor,
Si fiecare lucru supt cer isi are ceasul lui.
Naşterea isi are vremea ei, si moartea isi are vremea ei.
Iubitul isi are vremea lui, si uratul isi are vremea lui.
Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Orice lucru El il face frumos la vremea lui;
A pus in inima lor chiar si gândul veşniciei, măcar ca omul,
Nu poate cuprinde,
De la început pana la sfârşit, lucrarea pe care`a făcut`o Dumnezeu.
Am ajuns sa cunosc ca nu este alta fericire pentru ei,
Decât sa se bucure si sa trăiască bine in viata lor;
Dar si faptul ca un om mananca si bea,
Si duce un trai bun in mijlocul întregii lui munci,
Este un dar de la Dumnezeu.
Am ajuns la cunoştinţa,
Ca tot ce face Dumnezeu dăinuieşte in veci,
Si la ceea ce face El nu mai este Nimic de adăugat,
Si Nimic de scăzut,
Si ca Dumnezeu face aşa pentru ca lumea sa se teama de El.
Soarta omului si a animalului par a fii aceleaşi;
Cum moare unul, aşa moare si celalalt,
Toţi au aceeaşi suflare,
Si omul nu întrece cu nimic pe dobitoc;
Căci totul este deşertăciune.
Toate merg la un loc:
Toate au fost făcute din tarana si toate se întorc in tarana.
M`am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare;
Si iată ca cei apăsaţi vărsa lacrimi,
Si nu este nimeni sa`i mângâie!
Si am găsit ca morţii,
Care au murit mai înainte,
Sunt mai feciciti decât cei vii.
Dar mai fericit decât amândoi,
Am găsit pe cel ce nu s`a născut inca,
Fiindcă n`a văzut toate relele care se petrec sub soare.
Nu te grăbi sa deschizi gura,
Si sa nu`ti rostească inima cuvinte pripite
Înaintea lui Dumnezeu;
Căci Dumnezeu este in cer,
Iar tu pe pamant.
De aceea sa nu spui vorbe multe.
Căci daca visele,
Se nasc din mulţimea grijilor,
Prostia nebunului
Se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.
Mai buna este întristarea decât rasul.
Căci prin întristarea fetei,
Inima se face mai buna.
Mai bine sa asculţi mustrarea înţeleptului
Decât sa asculţi cântecul celor fara minte.
Nu te grăbi sa te manii in sufletul tău,
Nu zice : „Cum se face ca zilele de mai intainte,
Erau mai bune decât acestea?”
Căci nu din intelepciune vorbesti asa.
Uita`te cu băgare de seama la lucrarea lui Dumnezeu:
Cine poate sa îndrepte ce a făcut El strâmb?
Da, mi`am pus inima in căutarea tuturor acestor lucruri,
Am cercetat toate acestea,
Si am văzut ca cei intelepti
Si faptele lor,
Sunt in mana lui Dumnezeu.
Atât Dragostea cat si Ura.
Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte;
Totul este înaintea lor in viitor.
Bucura`te tinere in tinereţea ta,
Fii cu inima vesela cat eşti tanar,
Umbla pe căile alese de inima ta
Si plăcute ochilor tai;
Dar, sa sti ca pentru toate acestea
Te va chema Dumnezeu la judecata.
Om deşertăciune a deşertăciunilor;
Totul este deşertăciune!
