Om(enirea)

Privesc in jurul meu…
Sunt in permanenta inconjurat
De atatia oameni,
Rataciti si ei ca si mine,
Pe cararea vietii lor.

Privindu`i mai aproape,
Vad in ei atata gol,
Atata nor,
Si fiecare isi cara carapacea
Dupa care`si ascunde
Sufletul gol.

Atata durere…
Si lipsa de mangaiere,
Invata`ma cum sa dariuesc
O floare…
Si cum sa sterg o lacrima ce doare

Invata`ma ca privind in ei,
Sa stiu , sa pot aprinde
Dragostea, ce numai ea
Poate schimba lumea
Cu zambetul Ei.