duminică, 19 septembrie 2010

De vorbă cu Lumânarea.

În seara asta îţi scriu după şoapta lumânării
Privesc lumina celor două lumânări
Şi încerc să găsesc în ea
Povestea noastră.

Ard aşa de liniştit
Şi-şi vorbesc în şoaptă…
Sunt atât de aproape.
Aşa suntem şi noi. Sau eram.
Priveam adânc, fără nici-o vorbă.

Glasul unui vânt atinge`n treacăt flacăra lor
Ce începu a tremura…
Se zbat fiecare,
Dar in loc să se`apropie,
Fug una de cealaltă.
Aşa eram şi noi. Sau vom fi.

Vezi tu,
Asta-i problema cu Iubirea,
Când începe,
Crezi că arde ne`ncetat.
Dar şi lumânarea începe să se topească,
Flacăra se micşorează.
Rămâne ceara… şi`o licărire.

Asta nu ştiam noi. Sau nu ştim.

Ei bine,
Dar lumânarea asta mi`a făcut mie viaţa luminată.
Pentru un minut, o luna, o viaţă.

Asta n`ai ştiut tu. Sau nu vei sti.

2 comentarii:

Bianca:) spunea...

superbbb... atat pot sa zic ... si pot sa citesc inca o data si inca o data si tot nu m-as satura:) fff deosebita postarea>:D<

Alina Radu spunea...

unele cuvinte se pierd, nu.s spuse. nu.i pacat? :)